*** PROGRAMUL "BANI DE LICEU"***



ACTE NECESARE ÎNTOCMIRII DOSARULUI BANI DE LICEU 2019-2020

  • cerere tip completată de elev cu autorizarea reprezentatului legal : Termen 30.09.2019 ;

  • copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate a elevului;

  • copii ale certificatelor de naștere sau a actelor de identitate ale celorlalți membri ai familiei;

  • adeverințe de elev pentru solicitant/a și pentru frați și surori care sunt la școală;

  • acte doveditoare care să ateste statutul juridic sau medical :orfan, urmaș al eroilor revoluției, bolnavi cu adeverință de la medicul de specialitate și cu avizarea medicului școlii;

  • acte doveditoare în original privind veniturile BRUTE ale membrilor familiei realizate în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererilor;

  • venitul brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni (IUNIE, IULIE AUGUST 2019) este de maxim 500 lei;

  • ANCHETĂ SOCIALĂ de la primaria de domiciliu (conform metodologiei);

  • PĂRINȚII CARE NU REALIZEAZĂ NICI UN VENIT VOR PREZENTA DECLARAȚIE INDIVIDUALĂ PE PROPRIA RĂSPUNDERE LEGALIZATĂ LA NOTAR;

  • DOSARELE SE PREIAU DE CĂTRE DIRIGINȚI ȘI SE PREDAU PREȘEDINTELUI DE COMISIE;

  • cererile se înregistrează pana la data de 1 OCTOMBRIE 2019


    *** BURSE SCOLARE ***